Alte servicii

Compartimentul de proiectare 
Unei instalaţii realizate la un nivel de calitate ridicat îi precede pregătirea documentaţiei de proiectare. Pentru necesităţile noastre şi ale clienţilor noştri dispunem de un compartiment de proiectare propriu care lucrează cu cea mai modernă dotare tehnică şi software şi asigură în acest fel toată documentaţia necesară pentru lucrări. Sub bagheta compartimentului nostru de proiectare a fost realizat un număr foarte mare de instalaţii sau staţii de biogaz şi centrale fotovoltaice cu puterea de peste 100 MW. Calculele de tehnică de iluminare oferă clienţilor o şansă mai bună de a realiza rezultatul final al iluminării interiorului, exteriorului şi îi ajută la luarea deciziilor în cazul investiţiilor.

Mentenanţă
Compartimentul nostru de mentenanţă lucrează neîntrerupt pe toată durata anului. Scopul constă în asigurarea funcţionării continue a instalaţiilor în aşa fel, încât clienţii noştri nici să nu perceapă eventualele defecţiuni. În acest scop am înfiinţat o linie service, prin intermediul căreia clienţii pot raporta problemele apărute sau să se informeze despre posibilităţile muncii noastre. Mentenanţa şi reviziile instalaţiilor le efectuăm nu numai pentru clienţii existenţi, dar şi pentru clienţii noi care au nevoie de efectuarea unei reparaţii, revizii sau renovări a instalaţiilor în aşa fel, încât să îndeplinească şi să corespundă normelor şi cerinţelor necesare.

Hotline 24/7 : +421 917 559 559

Producţia de distribuitoare
Serviciile noastre de realizare a instalaţiilor electrice le completăm cu producţia propriilor distribuitoare de diferite categorii şi dimensiuni. Pentru fabricaţie utilizăm componente de cea mai bună calitate de la producătorii mondiali şi le montăm în distribuitoare cu finisare de suprafaţă de calitate. Pentru clientul nostru elaborăm documentaţia de proiectare necesară, sau realizăm comanda exact conform cerinţelor clientului, ţinând cont de normele tehnice. În partea de producţie este inclusă şi fabricaţia unităţilor de invertoare VACON. Este subînţeleasă instalarea, racordarea distribuitorului şi elaborarea raportului de revizie şi a certificatelor de conformitate.

            IMAO group | IMAO Republica Cehă| IMAO Slovacia | IMAO Bosna un Herțegovina | IMAO Serbia |IMAO Croația |incalzitor de apa hibrid